| |
|
|
|
| |
|
|
|
Ziua 1
La inceput a fost usor. Nu credeam ca va fi greu.
Am ajuns la birou si m-am apucat de treaba. Eram hotarat sa ma tin de promisiune si sa fac ceva important in urmatoarea saptamana.
Am avut si o intalnire cu niste viitori colaboratori, lucrurile au mers bine.
Nu stiu ce cautam pe net, si ma gandeam ca as fi putut sa te intreb pe tine, dar regula era sa nu vorbim o saptamana.
Asa ca n-am dat atentie prea mare faptului ca nu puteam sa te intreb, si-am trecut mai departe.
Dupa care am plecat acasa.
Pe drum m-a lovit. Ascultand o melodie de-a lui HIM, am simtit un imens gol in mine.
Am simtit o imensa nevoie sa te sun, sa te caut, sa vorbim. Era un sentiment incontrolabil.
Nu stiam ce m-a apucat. N-am crezut ca a iti fi dor de persoana iubita poate fi atat de dureros.
Imi venea sa plang. Nu cred ca am mai plans de 15 ani. N-am plans nici acum, dar asta as fi vrut sa fac.
Simteam o durere incredibila in interior. Ma gandeam sa-mi incalc promisiunea si sa incerc sa te contactez in orice fel.
Ma gandeam la zambetul tau siret. As fi dat orice sa ti-l revad. Si ochii tai tristi asa cum i-am vazut ultima oara. As fi vrut sa schimb asta.
Se poate spune ca am inima franta. Franta de faptul ca nu pot ajunge la tine. Sufar ca trebuie sa astept inca o saptamana pana cand te voi vedea din nou.
Mi-e frica ca te-as putea pierde in perioada asta. Mi-e frica ca te-as putea pierde doar din cauza regulii asteia cu saptamana asta aiurea.
Mi-e frica sa nu te fi pierdut deja. Au trecut doar 9 ore din saptamana si deja mi-e dor de tine.
"Miss you already...", ti-as zice. Si tu ai zambi. Si-atunci totul ar disparea. N-am ramane decat noi doi. Nimic altceva.
Am zambi unul la celalalt si-am stii totul fara sa zicem nimic.
Nu stiu daca voi rezista inca sase zile. Trebuie sa muncesc mai mult si sa incerc sa te uit. Macar pentru sase zile.
Nu sunt sigur ca voi reusi. |
|
|
|
|
|
|
|
|
Ziua 2
Incep sa simt lipsa ta fizic. Parca am o durere in piept pe care nu o pot alina cu nimic.
Astazi am fost plecat din oras si am intrat putin pe net sa rezolv o problema urgenta. A durat doar doua minute, dar am vazut ca erai online.
Am tresarit. Imi doream asa mult sa vorbesc cu tine. Sa-ti zic orice. Sa te simt aproape, oricat de departe ai fi.
Incerc sa ma controlez si sa ma concentrez pe treburile care le am de facut, dar nu prea imi iese.
Intotdeauna m-am gandit la momentul asta. Momentul in care ma voi indragosti de cineva care se va indragosti de mine.
M-am gandit ca va fi simplu. Voi renunta la tot si-mi voi urma inima. N-am crezut niciodata ca ar putea fi atat de greu.
Acum, inima imi este impartita in doua si doare ingrozitor.
Pe de-o parte ma gandesc la viata monotona pe care am avut-o pana acum dar care imi ofera o oarecare stabilitate.
Pe de alta parte ma gandesc la viata pe care am putea sa o avem impreuna, la ce-as pierde daca te-as pierde pe tine.
Te vad peste tot. Ma uit la mana cuiva si ma gandesc la mana ta. Observ zambetul cuiva si ma gandesc la zambetul tau.
Imi doresc atat de mult sa fii langa mine.
Incerc sa-mi explic logic, ca poate simt lucrurile astea pentru ca esti atat de departe, ca poate daca ai fi aici nu ar fi la fel.
Ce tampenii! Sigur nu ar fi la fel. Nu pot sa ma gandesc decat ca ar fi mult mai mult. Nu-mi pot imagina altfel.
Poate si din cauza ca imi este frica sa vad altfel lucrurile.
Ceea ce avem in momentul asta este prea frumos pentru ca eu sa vin si sa zic "n-o sa iasa bine!". Probabil ca nu voi fi in stare sa zic asta niciodata.
Durerea in piept o simt in continuare. M-a insotit toata ziua si face parte din mine acum. Incep sa ma obisnuiesc cu ea.
Am vazut pe strada un batranel care mergea fericit pe marginea drumului.
Am trecut cu masina in viteza pe langa el si l-am vazut pentru o fractiune de secunda.
Mergea nu stiu unde sa duca nu stiu ce. Dar era fericit, o spunea cu toata fata. L-am invidiat pe loc.
M-am gandit cum o fi fost el in tinerete cand s-a indragostit. Cum o fi trecut peste asta? L-a durut la fel ca pe mine acum.
Am inceput sa privesc oamenii pe strada si sa ma intreb cum ar face ei daca ar trece prin ce trec eu acum.
Privesc oamenii si imi dau seama ca pentru ei viata merge inainte. Decizia pe care trebuie sa o iau, va trebui sa o iau singur.
Nimeni nu ma poate ajuta aici. Am incercat sa o intreb pe mama daca l-a inselat pe tata vreodata. Sau daca s-a intamplat invers. N-am putut.
M-am departat prea mult de ea ca sa incep acum o astfel de conversatie. Si ce-as fi putut sa aflu? Daca s-ar fi inselat unul pe altul, m-as fi simtit mai bine?
Probabil ca nu. N-ar fi schimbat ceea ce simt pentru tine acum. Si nici cum ma chinuie sentimentul asta acum.
M-am gandit la tine si din punctul tau de vedere. Cred ca ti-e foarte greu acum si ma simt foarte vinovat pentru asta.
Tu esti acolo, departe, ca sa realizezi ceva, iar eu ti-am intors lumea pe dos cu sentimentele mele, care au devenit si-ale tale. Nu stiu in ce ordine.
Mai sunt 141 de ore pana cand voi putea vorbi cu tine din nou. Pare o eternitate. Ma intreb daca ma voi obisnui cu durerea pana atunci. |
|
|
|
|
|
Ziua 3
Astazi am fost intr-o mica plimbare cu sotia mea si niste prieteni.
Am vizitat niste locuri minunate. Am ramas singur in cateva randuri si-am contemplat acele locuri. Erau superbe.
Lipsea un singur lucru: tu. Fara tine, parca nu aveau sens. Imi imaginam cum am putea discuta despre orice stand acolo si admirand privelistea.
Imi venea sa opresc pe oricine pe strada, sau sa sun pe oricine din agenda telefonului si sa le povestesc despre tine.
Forta cu care-mi veneau in minte sentimentele parca urma perfect un grafic sinusoidal.
Cand erau prea puternice simteam cum mi se taie respiratia si imi vine sa fug departe, sa nu mai vad pe nimeni.
Ieri ziceau la horoscop sa nu iau nici o decizie, ca s-ar putea sa n-o iau pe cea buna. Ma rog, ma stii ca eu cred in zodii, dar nu in horoscop.
Asta e doar o abureala sa tine oamenii legati de radio, televizor, ziar sau cine stie din ce alta sursa isi mai afla ei horoscopul.
La un moment dat mi-a povestit o prietena care scria horoscopul zilnic pentru un ziar local, ca-l scria cum avea ea chef.
Lumea o credea si asta era. De-atunci cred ca nu cred in horoscopul asta facut pe banda rulanta.
Astazi ma gandeam sa iau o decizie. O decizie care mi-ar putea schimba viata asa cum am stiut-o eu pana acum.
O decizie care ma sper ca va indrepta spre tine, desi nu sunt complet singur.
Astazi m-am gandit cum ar fi daca as pleca din tara asta de doi lei? Adevarul este ca in ultima vreme nu prea m-am mai gandit la multe in afara de tine.
Astfel, nu prea ma mai leaga nimic de-aici. Nici inainte nu ma lega, dar imi imaginam eu ca ma leaga.
Prieteni, rude, cunoscuti, nu pot spune ca au o asa mare importanta pentru mine. Desi daca ma intreaba cineva, sunt dependent de ei.
Asta-i primul raspuns pe care l-as da. Bine, sunt constient ca, acum ca ma gandesc doar la tine, toti ceilalti ajung pe planuri secundare.
Daca ar sti ei ce gandesc acum. Probabil m-ar bate. Sau cel putin s-ar supara pe mine. Fata de unii nici nu e corect.
Cum ar fi rudele mele apropiate, mama, bunica, sora mea, sotia mea. Sotia mea... Nu stiu ce a fost in capul meu cand m-am casatorit.
Intotdeauna am crezut ca este persoana perfecta sa-mi fie sotie. Ne stim de-atata timp. Nici nu mai stiu cum era cand nu ne stiam.
Dar acum totul s-a transformat intr-o colivie. Eu sunt o persoana libera. Sau, cel putin, asa sper ca sunt.
De obicei, cine incearca sa ma prinda intr-un fel sau altul nu are decat de pierdut. Scap eu pana la urma. Rup lantul.
Problema este cum sa scap acum? Acum lantul nu este ceva fizic, ci tocmai inima cuiva care ma iubeste.
Inima cuiva pentru care eu sunt toata lumea. Cum sa rup lantul asta? Daca nu-l rup, inima mea va ramane franta.
Probabil voi continua sa te vad in oricine, orice si oriunde. Ma va termina incet... voi deveni ca pasarea ta maiastra... gri si mohorat. |
|
|
|
|
|
***
N-am avut curajul sa te contactez de cand am stabilit acest pact, desi mi-am dorit asta tot timpul.
Poate ca si din cauza ca circumstantele erau de-asa natura. Poate si din cauza ca ma simteam prea confortabil si nu vroiam sa renunt la ce aveam.
Am stat online toata dupa-amiaza. Erai si tu online. Ma simteam groaznic. Pe seara mi-ai dat un semn. Nu-mi venea sa cred.
Mi-ai zis ca nu mai rezisti. Am simtit o eliberare. Parca lumea a revenit la normal. Am raspuns imediat de parca vorbeam de trei ore...
Am simtit cum toate gandurile negre imi dispareau.
In timp ce vorbeam cu tine am mai inchis din ferestrele de pe ecran si am vazut ca aveam facebook-ul deschis.
Mi-am amintit ca nu-l deschisesem decat de cateva minute. Era la pagina ta, ma uitam la pozele cu tine.
Probabil in acelasi timp in care tu-mi scriai mesajul.
Ai inceput sa-mi spui ca nu arati bine in pozele alea, iar eu ti-am dat dreptate: arati mult mai bine in realitate.
Nu cred ca am vorbit mai mult de jumatate de ora, dar am inceput sa vad lucrurile mult mai clar.
Mi-am dat seama ca nu este corect ce fac. Fata de sotia mea, fata de tine. Am discutat cu ea si i-am spus. I-am spus ca n-o mai iubesc.
Lumea i s-a prabusit. Vedeam in ochii ei tristetea care era in mine cand mi-am dat seama ca nu-ti voi mai vorbi o saptamana.
O intelegeam perfect. Dar nu puteam sa fac nimic. Nu stiu daca de-acum incolo situatia va fi mai simpla in vreun fel, dar ma simt eliberat.
Nu stiu daca am facut ceea ce e bine, dar simt ca am facut ceea ce era corect.
Nu am mai incercat sa fac pe toata lumea fericita zicandu-le ce vroiau sa auda, cum fac de obicei.
Am zis lucrurilor pe nume. Sper sa o fac de-acum pana la capatul vietii. Asa este cel mai corect. |
|
|
